Moda proprietății, pentru că este una și ne afectează pe cei mai mulți dintre noi (se prea poate ca acei ani de ”nu am avut de niciunele” să fie de vină pentru meteahna asta), este greu de stăvilit când toată lumea se dă peste cap pentru o garsonieră, confort cât o da Dumnezeu, un apartament cu terasă dintr-un ansamblu rezidențial sau o căsuță din povești, departe de cea a bunicilor, din copilărie, dar care să aibă ceva din farmecul ei.

 

 

Privind imaginile de mai jos, de care eu nu mă satur, vă spun cinstit, nu-mi dau seama foarte bine cu ce aduce mai degrabă casa de vis a fotografului de origine galeză Simon Dale. Casa bunicilor nu-mi prea vine în minte, căci, pentru mine, aceasta a fost întotdeauna varianta de capitală a propriului apartament din orașul în care am trăit mare parte a vieții mele. Poate unora dintre voi căsuța de vis frumos  despre care vă vorbesc vă stârnește amintiri și bine-ar fi să fie așa. De nu, cică ar semăna cu adăpostul unui hobbit. Nu zic nu, dar iarăși mie nu-mi spune nimic nici asta, fiindcă, pentru asta, ar fi trebuit să-l gust pe J.R. Tolkien și pe-al lui ”Stăpân al inelelor” și, din nefericire, nu o prea fac.

 

 

Totuși, la o căutare pe Google, într-adevăr, casa de vis a lui Simon Dale aduce cu deja celebrele case ale hobbiților lui Tolkien. Iar mie mi se pare desprinsă de orice semn al civilizației moderne care pe mine mă înspăimântă până în măduva oaselor și nu pot decât să mă înclin în fața curajului unor oameni care preferă să-și întemeieze căminul în condiții cu totul și cu totul diferite de tot ce înseamnă ”familie” în zilele noastre. Așadar, greutățile ratelor lunare impuse de creditul ipotecar, grija pentru copii și teama de a-i expune la materialele toxice pe care le presupune construcția oricărei clădiri l-au determinat pe Simon să se refugieze în sânul naturii, să se întoarcă la ea așa cum nu a făcut-o niciodată.

 

 

Norocul a fost de partea lui Simon pe tot parcursul nebuniei lui: un proprietar de terenuri i-a permis să-și demareze proiectul într-o pădure pe care acesta o deține, în schimbul îngrijirii acesteia de către Simon și familia lui. Nimic mai simplu și mai binevenit! Așa încât, tot ce i-a mai lipsit a fost un pic de voință, o daltă, o drujbă, un ciocan și o mână de ajutor fermă din partea socrului său. Și, important de menționat, cei (doar) 3.000 de euro pe care i-a cheltuit pentru ca visul lui să ia naștere. Totul, în condițiile în care fotografia îi este și pasiune, și meserie, iar arhitectura și tâmplăria sunt departe de a se număra printre punctele lui forte. Cu atât de puțin, familia lui Simon Dale a căpătat atât de mult: un cămin pentru cei doi copii, nu doar ieftin și ecologic, dar mai ales în liniștea naturii pe care cei mai mulți dintre noi nu o vor cunoaște vreodată.

 

Nu-i după mine, căci de-ar fi, ați avea cu toții o temă pentru acasă: lectura poveștii familiei Dale, spusă atât de frumos, în căminul ei ”virtual”. Cum n-am putere să mă impun, primiți un sfat prietenesc: luați de citiți despre Simon și casa lui de hobbit!