Acum câțiva ani, pe când hi5 era în vogă și nu cunoștea încă rivalitatea mult mai celebrei rețele care astăzi domină lumea virtuală (despre Facebook vorbesc, ce Dumnezeu?!), aveam obsesia neînțeleasă de a cotrobăi prin ”sertarele” cu amintiri ale utilizatorilor pe care nu-i cunoșteam, dar care mă atrăgeau tocmai pentru că străinii m-au fascinat întotdeauna, într-un chip pe care nu mă mai obosesc să mi-l explic.

Navigând dintr-o parte în alta, în colțuri diferite ale lumii și printre oameni care frumoși, care cu vieți pentru care i-am invidiat în tăcere, care stârnindu-mi mânie și imposibilitatea de a pricepe cum pământul poate să ”accepte” cele mai murdare și mai dizgrațioase laturi ale omenirii. Printre altele, ce m-a șocat și nu-mi poate ieși din minte nici astăzi, după atâția ani, este o fotografie care îmi provoacă cea mai mare repulsie de care am fost vreodată în stare. Poate că mă dovedesc extremistă și nu știu să arăt înțelegere sau să gust o ”glumă” așa cum ar trebui, dar să-mi fie cu iertare, imaginea unui fetițe de nici trei ani, în haine de tânără domnișoară aflată în ziua la care a visat de-o viață, mă sperie. Da, o copilă de nici trei ani în rochie de mireasă, purtând cu bucurie pe cap un voal mai lung decât ea și machiată strident, a mireasă deloc diafană, stând mândră alături de adevărata mireasă a nunții, mi se pare a fi cel mai înspăimântător coșmar.

Nu pot diferenția cu nimic reacția de mai sus de cea pe care am trăit-o ceva mai devreme, văzând fotografiile unei artiste din Belgia, pe numele ei Frieke Janssens. Aceasta, inspirată de povestea incredibilă a unui copil indonezian de numai doi ani dependent de fumat, obișnuit să fumeze nu mai puțin de patruzeci de țigări pe zi, a imaginat un proiect inedit, menit să susțină dezbaterea modalității de convingere a oamenilor să renunțe la fumat. Poate că a ales cea mai potrivită cale pentru a face ca mesajul să fie puternic și să ajungă acolo unde trebuie, fiind potențat prin folosirea copiilor, dar cum altfel aș putea să privesc fotografiile care au în prim plan copii de la patru la nouă ani fumând țigări, pipe, trabucuri, cu nonșalanța cu care nu ar trebui să o facă nici peste douăzeci de ani? Cum altfel decât cu tristețe și descurajare?

Toate ca toate, scopul și l-a atins. Căci o astfel de campanie nu poate rămâne fără consecințe, iar toți cei care au întâlnit în cale povestea în imagini a lui Frieke au reflectat cu siguranță la întrebarea pe care aceasta o ridică: oare interzicerea fumatului chiar este calea corectă pentru a-i determina pe oameni să renunțe la un obicei stupid? Oare chiar trebuie ca fumătorii să fie tratați precum niște copii care nu sunt în stare să facă diferența între bine și rău?

Nu știu ce să spun, dar ce știu este că mă bucur că măcar copiii nu au fumat pe bune, iar țigările nu au fost reale. Despre efecte, însă, tăcere!