Les hippos ~ Martie 22, 2009 | 2:02 am
Nu pot să cred că am devenit într-atât de sensibilă încât să mă emoţionez ori de câte ori în faţa mea se „desfăşoară” un pui de om, în toată splendoarea inocenţei. Era o vreme când consideram, convinsă fiind de adevărul credinţei mele, că există în lumea asta şi copii urâţi. Copii atât de urâţi în faţa cărora te bufneşte râsul şi pe care doar părinţii îi pot vedea într-o lumină favorabilă, deşi chiar şi aceştia ştiu, înăuntrul lor, că… se putea şi mai bine.
Nu este cazul „domnişoarei” din filmuleţul de mai jos, pentru că ochii uriaşi, în care se derulează basmul relatat cu atâta pasiune, o fac adorabilă. Hipopotami, crocodili, girafe… You can see the whole world in her eyes…






Mai 19, 2009 la 10:01 am
Thoaaaamne ce simpatica poa’ sa fie… Nici nu stiu cum sa reactionez: sa rad, sa plang sau sa ma minunez
Mai 19, 2009 la 10:29 am
Iar eu nu pot să cred că cineva a îndrăznit să citească ceva din rubrica asta… :-O
Mai 19, 2009 la 10:40 am
Nu e ca si cand ai scrie romane in 5 volume
Si ca sa fiu pe subiect, va doresc si voua, si tuturor care au curiozitatea sa-si arunce ochii pe-aici o pustoaica precum cea de mai sus… Daca ar fi cate una in fiecare familie, cred ca n-ar mai fi razboaie in lume…
Mai 19, 2009 la 10:43 am
Eu văd în jurul meu multe asemenea “personaje”, dacă le pot numi aşa… cu toate astea, nu vreau să mă gândesc la cum vor ajunge peste câţiva ani… pentru că vor fi nevoite să se adapteze la lumea de azi, aşa cum este ea…
Mai 19, 2009 la 11:20 am
Sa te adaptezi, e ok. Sa te supui societatii, si lumii, nu e deloc in regula. Sa uiti ca inauntrul tau traieste un copil, e odios. Astept cu gura deschisa si respiratia taiata revolutia spirituala
Tu esti educatoare la gradinita??…
Mai 19, 2009 la 11:28 am
Se va ajunge la supunere, pentru că pare-se… altă cale nu există…
Dar cine nu uită, la urma urmei, de copilul dinăuntrul său?
Nu sunt educatoare, dar am avut şi am ocazia să intru în contact cu foarte mulţi copii… plus că mă “lipesc” de ei în orice situaţie…